Simt că reintegrez părți din mine însămi pe care le-am pierdut din cauza traumelor, a suferinței și a vinovăției
"Deoarece am suferit multe traume în cei 22 de ani de când sunt aici (și înainte), am muncit din greu pentru a reveni la propria mea natură și a o înțelege. Mă neliniștea însă în permanență gândul că orice aș face, nu voi scăpa niciodată de amintirile și atașamentele din trecut. Pentru prima oară după multă vreme, simt că reintegrez cu adevărat părți din mine însămi pe care le-am pierdut din cauza traumelor, a suferinței și a vinovăției. Deși pe unele dintre ele le ștersesem din memorie, continuau să mă însoțească asemenea unor răni deschise. Acum sunt capabilă să percep o realitate care-mi permite să-mi rafinez ființa până la natura ei pură, continuând să trăiesc în acest corp, fără să mă simt împovărată de confuzie și de trecut. Sunt în stare să privesc în față tot ceea ce mă bloca și să înțeleg unele dintre motivele pentru care se întâmpla asta, precum și să mă simt împăcată cu situația mea din prezent, pentru a merge mai departe cu hotărâre în direcția dorită. Mă eliberez de obstacole imense pe plan mental, emoțional și fizic. Adamas, îți mulțumesc pentru acest dar."